Month: February 2023

Blog

Cum alegem florile pe care le oferim

February 28, 2023

Primăvara, oferim în dar zâmbete, gânduri bune, mărţişoare şi, desigur, flori!  Statisticile arată că la începutul lunii martie vânzările de flori cresc de cel puţin 10 ori faţă de o perioadă normală. Florile sunt apreciate nu doar pentru frumuseţea şi gingăşia lor, ci şi pentru mesajul pe care îl transmit.  

Atunci când vine vorba despre alegerea unui buchet de flori, trebuie să ţinem cont de personalitatea persoanei care îl primeşte şi, mai ales, de relaţia pe care o avem cu aceasta, spune Doina Marinescu, designer floral pentru evenimente, în Constanţa.

Doina adoră florile şi spune că ele sunt cele care-i aduc energia, zi de zi. Iar această pasiune izvorâtă din suflet a perfecţionat-o la numeroasele workshop-uri la care a participat, atât în ţară, cât şi în străinătate. Îi place ofere consiliere şi să creeze buchete unice, care să se potrivească perfect cu personalitatea clientelor sale.

Ce facem, însă, atunci când nu beneficiem de consiliere? Cum le alegem, mai ales dacă persoana căreia le oferim nu ne este foarte apropiată, nu îi ştim gusturile şi nici nu avem o relaţie foarte apropiată? „Cea mai bună soluţie ar fi un buchet alb cu verde. Este elegant, arată foarte bine şi nu dai niciodată greş“, ne sfătuieşte Doina.

Dacă ai o relaţie de afaceri cu femeia căreia îi oferi florile, orhideea ar fi o soluţie salvatoare. „Este o floare exotică, dar şi foarte elegantă, preţioasă“, menţionează ea.

Sfaturi şi recomandări

Pentru orice buchet, una dintre recomandările de bază este aceea ca el să nu cuprindă mai mult de trei culori, preferabil în aceleaşi tonuri. Primăvara sunt recomandate florile de sezon, dar este important să nu avem în acelaşi buchet două flori cu mirosuri foarte puternice:

„Freziile, narcisele, muscarii, lăcrămioarele, irişii, lalelele sunt printre cele mai căutate flori în această perioadă a anului. Este important să nu avem două flori cu miros puternic în acelaşi buchet, pentru că se vor neutraliza. Imaginaţi-vă că punem în acelaşi buchet frezii şi zambile. Care dintre ele va domina?!“

Pentru o persoană romantică, vom alege tonuri de roz, crem, argintiu, mov prăfuit. Dacă persoana este nonconformistă, putem alege culori puternice. Pentru persoana iubită vom alege trandafiri sau floarea preferată. Pentru mama, vom opta pentru o floare preţioasă, cum este orhideea Vanda. Sau floarea pe care o iubește cel mai mult.

Putem oferi şi flori în ghiveci, dacă ştim că persoana care le primeşte iubeşte plantele şi este pasionată de îngrijirea lor. Atenţie, însă, din nou la mesajele pe care le transmitem. De pildă, nu vom duce mamei soţului acea specie de cactus numită popular „limba soacrei“. 😊

Florile de culoare închisă sunt şi ele foarte elegante. Cum ar fi calele negre, folosite în buchete nonconformiste, ce transmit curaj şi mister. În ţara noastră, calele nu sunt foarte căutate, pentru că sunt asociate cu evenimentele triste, spune Doina Marinescu. La fel şi garoafele, care le amintesc românilor de perioada gri a comunismului, dar şi de jerbele funerare. „Noi reuşim să le integrăm perfect în anumite buchete, cu un aer elegant. Şi atunci oamenii aproape că nici nu mai realizează că sunt acolo. Oricum, toate florile sunt frumoase, superstiţiile sunt legate doar de cultura noastră“, spune Doina Marinescu. O floare elegantă şi destul de sobră este protea, floarea naţională a Africii de Sud. Poate fi oferită inclusiv bărbaţilor. 😊

Dacă ne dorim un buchet deosebit, bugetul minim este de aproximativ 150 – 200 de lei. Însă, dacă avem un buget limitat, Doina Marinescu ne sfătuieşte să alegem un singur fir. Simplu, dar elegant şi foarte preţios. Până la urmă, important este mesajul pe care îl transmite.

Cum oferim corect un buchet de flori

Este o artă să le alegi, dar e foarte important şi cum le oferi. Cu tulpina în sus sau în jos? Cu tulpina în jos, desigur, aşa cum spune şi codul bunelor maniere, fiindcă persoana care le primeşte trebuie să se bucure de flori, în primul rând. Atunci când vine vorba despre ambalaj, lucrurile sunt foarte clare. Mai bine legate cu o fundă elegantă sau aşezate într-o cutie cu un design elegant, decât acoperite cu folii de plastic, plase ori alte asemenea ambalaje din plastic, ţipătoare sau cu brizbrizuri. Oricum ar fi, ambalajul nu trebuie să umbrească frumuseţea florilor!

Îngrijirea florilor

Şi tot o artă este şi îngrijirea florilor, fiindcă ne dorim să le păstrăm cât mai mult timp proaspete şi frumoase. Le desfacem ambalajul, dacă acesta există, tăiem tulpina oblic şi le aşezăm într-o vază, de preferinţă dintr-un material mat. Dacă nu avem o soluţie hrănitoare specială, adăugăm un pliculeţ de zahăr într-un litru de apă. Dacă ne dorim să ţină mai mult, trebuie să le ţinem într-un loc ferit de căldură. La două zile schimbăm apa. Printre cele mai rezistente sunt trandafirii, lisianthus, crizantemele, orhideele, crinii, floarea-soarelui.

 2,219 total views

Blog

Cum poţi comanda un ziar personalizat?

February 6, 2023

Înainte de orice, vrem să te felicităm! Dacă ai ajuns aici, înseamnă că faci parte din categoria celor pentru care amintirile, cuvintele frumoase şi cadourile de suflet sunt cele mai preţioase!

Şi-acum hai să-ţi spunem cum se desfăşoară întregul proces! Întâi de toate, trebuie să ne spui ce fel de ziar îţi doreşti să comanzi. În funcţie de asta, noi îţi transmitem un set de întrebări la care te rugăm să răspunzi pe scurt! Nu-ţi face griji în privinţa modalităţii de redactare! Răspunde la aceste întrebări ca şi când ai vorbi cu un prieten. Din aceste răspunsuri noi ne vom lua informaţiile esenţiale, pentru a redacta articolele personalizate. Scriem cu drag, folosim un stil curat, simplu, dar cu foarte multă emoţie.

FOTOGRAFII DE SUFLET

Pentru ca ziarul să fie cu-adevărat o amintire veritabilă, avem nevoie şi de cele mai dragi fotografii. E bine să avem imagini cu o rezoluţie bună, însă noi punem preţ şi pe fotografiile vechi, de suflet, fiindcă ziarul e un puzzle de amintiri. Aşadar, dacă ai fotografii din copilărie, scanează-le sau fotografiază-le, iar noi le vom folosi cu drag!

Apoi începe paginarea – texte, titluri, fotografii, uneori citate. Suntem întotdeauna atenţi la detalii, astfel încât produsul final să stârnească emoţie şi lacrimi de fericire! Şi chiar aşa se întâmplă!
Înainte de corectura finală, îţi trimitem varianta pentru previzualizare. Apoi citim, din nou, ziarul, cu mare atenţie, de câteva ori, astfel încât să nu existe greşeli de scriere sau de tehnoredactare. După ce vede lumina tiparului, urmează finisarea. Şi-apoi poate pleca spre destinatar.

CADOUL CARE ATINGE SUFLETUL

Dacă îl faci cadou, fii sigur că vei atinge sufletul omului drag. Că-l va citi cu lacrimi în ochi şi-l va păstra cu drag, pentru a se întoarce la el, ori de câte ori va simţi ne-voia să-şi găsească liniştea printre cuvintele potrivite cu grijă. Pentru că amintirile au rol terapeutic!

Acest ziar nu va ajunge niciodată la coşul de gunoi! E ca şi cum ai arunca momentele de fericire… Va rămâne într-un loc sigur, numai bun să fie răsfoit şi de copii, nepoţi, strănepoţi şi-n general de oameni dragi! Pentru că nu e doar o foaie de hârtie. E o poveste cu introducere, cuprins şi cu final deschis. Poate că nu-i subiect de roman şi nici n-are veleităţi cinematografice. Dar e cea mai frumoasă poveste, pentru că este autentică! Şi pentru că ne stârneşte cea mai frumoasă şi pură emoţie! E un ziar de iubit, de păstrat şi de dăruit. E despre momente ce nu pleacă nicicând din noi!

 5,314 total views