Tag: clipe de fericire

Blog

Povestea constănţencei ale cărei fotografii au făcut înconjurul lumii, după ce au fost preluate de BBC News

September 23, 2023

Într-o lume dominată puternic de superficialitate, Cristina Buşcă, o tânără fotografă stabilită în Marea Britanie, s-a făcut remarcată tocmai pentru că are darul de a vedea dincolo de aparenţe. Contul ei de Instagram a crescut în mod spectaculos, după ce mai multe fotografii i-au fost preluate de BBC News şi au făcut înconjurul lumii. Imaginile surprind debutul pe podiumul London Fashion Week al unui model atipic – o tânără diagnosticată cu sindromul Down.

Povestea Cristinei Buşcă (30 de ani) e despre curaj şi ambiţie, despre talent şi determinare. Despre muncă. Şi, mai ales, despre a învăţa că uneori trebuie să pleci urechea doar către ce-ţi spune inima.

CURAJUL DE A-ŢI ASCULTA INIMA

Cristina este originară din judeţul Constanţa, iar acum cinci ani a pornit către necunoscut, la mii de kilometri de locurile natale, căutându-şi locul şi menirea.
La fel ca mulţi români ajunşi în Marea Britanie, a lucrat, mai întâi, în cadrul unei multinaţionale. A fost, probabil, mâna destinului că în scurt timp, într-un mod total întâmplător, şi-a descoperit vocaţia. Atunci când a ţinut pentru prima dată în mână un aparat foto, a ştiut că asta îşi doreşte să facă pentru totdeauna.

„A fost, cu adevărat, o întâmplare. Am cunoscut un fotograf, pe Alexandru, care mi-a vorbit atât de frumos despre munca lui, încât am fost fascinată. El participa la multe festivaluri și evenimente şi făcea totul cu foarte multă pasiune. La un moment dat, mi-a dat camera lui să fac primele poze și pur şi simplu m-am îndrăgostit. Primele fotografii le-am făcut în club. Mi-am dat seama că obiectivul aparatului foto te ajută să vezi lumea cu alţi ochi, să decupezi fragmente din realitatea înconjurătoare“, mărturiseşte Cristina.

Nu avea cunoştinţe tehnice sau de compoziţie, dar şi-a dat seama că locurile şi oamenii o inspiră, că lumea şi viaţa se văd altfel prin obiectivul aparatului foto şi că o imagine închide în ea momente, emoţii şi frânturi de suflet.

„Crezi că vei reuşi?! E prea greu, mai ales atunci când eşti într-o ţară străină!“, „Ce-ai să faci cu fotografia?! Foarte puţini reuşesc în acest domeniu!“ – a auzit asta de atât de multe ori! Cuvintele îi puteau sădi îndoiala în suflet, dar Cristina a continuat să creadă şi să aibă visuri măreţe.
A început să fotografieze din ce în ce mai mult – peisaje, oameni şi-n general tot ce i se părea că o inspiră. Cu telefonul, apoi cu prima ei cameră foto. Dar întotdeauna cu sufletul. În jurul ei, au fost mulţi oameni care i-au apreciat viziunea, aşa că a prins curaj.

În urmă cu patru ani, a decis să se înscrie la o şcoală acreditată de fotografie, din Constanţa, aşa că orizontul a devenit din ce în ce mai deschis. Învăţa cum să facă nu doar fotografii cu emoţie, ci şi corecte din punct de vedere tehnic şi al compoziţiei.

Încetul cu încetul au apărut şi primii clienţi, iar treptat Cristina a decis să renunţe la jobul full-time şi să se axeze foarte mult pe fotografie. Avea din ce în ce mai multe evenimente şi îşi dorea să îşi transforme pasiunea în job.

CLIPA DE GLORIE

La fel ca orice om modest şi corect, Cristina a ştiut dintotdeauna că succesul îl poţi obţine doar prin muncă, aşa că a încercat să profite de fiecare oportunitate ce se ivea. Tocmai de aceea, pentru că îşi dorea să bifeze cât mai multe experienţe, a decis să se înscrie ca fotograf al unui eveniment de anvergură internaţională – London Fashion Week. A primit cu mare bucurie vestea că a primit acreditarea.

În cele două zile în care a participat la Săptămâna Modei, a făcut peste 1.000 de fotografii, cu modele superbe, încadrate perfect în standardele societăţii actuale. Însă chipul unei singure fete i-a rămas lipit de suflet: Beth Matthews, modelul în vârstă de 23 de ani, diagnosticată cu sindromul Down, care şi-a făcut debutul pe podiumul Săptămâna Modei de la Londra. Tânăra, care anul trecut a semnat cu o importantă agenţie de modelling, apăruse deja în prestigioasa revistă Vogue, dar se afla pentru prima dată pe catwalk-ul acestui eveniment de anvergură.
„M-a impresionat curajul ei de defila cu atâta încredere, că, indiferent de problemele ei, a urcat pe scenă cu hotărâre“, mărturiseşte Cristina.

De altfel, fotografiile Cristinei tocmai asta surprind: emoţia, dar şi încrederea în sine a tinerei care a declarat pentru presa internaţională că îşi doreşte să contribuie la „schimbarea la faţă a modei“.
Cristina a postat pe Instagram câteva dintre cadrele surprinse, însoţite de un citat motivaţional, ce aparţine lui Winston Churchill: „Success is not final, failure is not fatal: It is the courage to continue that counts“. (Succesul nu este final, eşecul nu este fatal. Contează doar curajul de a continua).

Fotografiile au fost remarcate de cei de la BBC News, care au contactat-o pe româncă pentru a le prelua pe contul de Instagram, urmărit de peste 26 de milioane de utilizatori, din toată lumea. Ea a crezut, iniţial, că este o glumă. „Au fost acolo atâţia fotografi, oare să le fi plăcut tocmai fotografiile mele?!“ – şi-a spus, în sine.

Nu, nu era o glumă! Iar fotografiile sale au primit peste 100.000 de aprecieri, din partea oamenilor din toată lumea. Expunerea pe pagina unui „gigant“ media i-a adus, peste noapte, un succes nesperat. Pe pagina ei de instagram au venit în jur de 20.000 de urmăritori noi, din întreaga lume, dornici să-i descopere fotografiile.

Primii care au felicitat-o au fost colegii săi de la CamCam Studios, un studio de producţie video întemeiat de români, în Marea Britanie. „Vrem să subliniem nu doar talentul Cristinei Buşcă, ci şi impactul ei asupra lumii modei şi a artei vizuale. Imaginile sale preluate de BBC News şi BBC News UK demonstrează că arta transcende graniţele naționale și că frumusețea poate fi găsită în fiecare colţ al lumii. Cu Beth Matthews şi designerul său, Cristina Buşcă ne aminteşte că diversitatea şi pasiunea sunt cele care fac moda şi arta cu adevărat speciale“, au scris ei, într-o postare pe pagina de facebook.

„FOTOGRAFIA MĂ AJUTĂ SĂ SPUN POVEŞTI“

În ciuda acestui val de popularitate, modestia Cristinei a rămas aceeaşi, căci pentru ea este o trăsătură de caracter. Recunoaşte, însă, că această validare îi dă curaj să meargă înainte cu şi mai multă hotărâre, aşa cum Beth Matthews a păşit cu încredere pe un podium care, până nu demult, era doar al femeilor perfecte.

„Iubesc frumuseţea, iubesc natura, oamenii şi emoţiile şi tocmai de aceea pasiunea pentru fotografie a venit în mod natural. Mi-a permis să devin creator de frumuseţe şi să pot aduce bucurie oamenilor. Am găsit în fotografie o modalitate de exprimare – mă ajută să scot la iveală ceea ce se află în sufletul meu, îmi deschide mereu noi orizonturi, mă ajută să descopăr locuri noi, să fiu spontană şi creativă, să spun poveşti cu ajutorul imaginilor. Ce poate fi mai frumos decât să surprinzi emoţii care vor dura o veşnicie?! Fotografia stârneşte emoţie şi reuşeşte să conecteze sufletele oamenilor. Pe mine, fotografia m-a ajutat să-mi găsesc calea, să mă reinventez şi să călătoresc foarte mult. Practic, totul a căpătat un alt sens şi de aceea pot spune că este marea mea dragoste!“, concluzionează Cristina.

 2,776 total views

Blog

Cum poţi comanda un ziar personalizat?

February 6, 2023

Înainte de orice, vrem să te felicităm! Dacă ai ajuns aici, înseamnă că faci parte din categoria celor pentru care amintirile, cuvintele frumoase şi cadourile de suflet sunt cele mai preţioase!

Şi-acum hai să-ţi spunem cum se desfăşoară întregul proces! Întâi de toate, trebuie să ne spui ce fel de ziar îţi doreşti să comanzi. În funcţie de asta, noi îţi transmitem un set de întrebări la care te rugăm să răspunzi pe scurt! Nu-ţi face griji în privinţa modalităţii de redactare! Răspunde la aceste întrebări ca şi când ai vorbi cu un prieten. Din aceste răspunsuri noi ne vom lua informaţiile esenţiale, pentru a redacta articolele personalizate. Scriem cu drag, folosim un stil curat, simplu, dar cu foarte multă emoţie.

FOTOGRAFII DE SUFLET

Pentru ca ziarul să fie cu-adevărat o amintire veritabilă, avem nevoie şi de cele mai dragi fotografii. E bine să avem imagini cu o rezoluţie bună, însă noi punem preţ şi pe fotografiile vechi, de suflet, fiindcă ziarul e un puzzle de amintiri. Aşadar, dacă ai fotografii din copilărie, scanează-le sau fotografiază-le, iar noi le vom folosi cu drag!

Apoi începe paginarea – texte, titluri, fotografii, uneori citate. Suntem întotdeauna atenţi la detalii, astfel încât produsul final să stârnească emoţie şi lacrimi de fericire! Şi chiar aşa se întâmplă!
Înainte de corectura finală, îţi trimitem varianta pentru previzualizare. Apoi citim, din nou, ziarul, cu mare atenţie, de câteva ori, astfel încât să nu existe greşeli de scriere sau de tehnoredactare. După ce vede lumina tiparului, urmează finisarea. Şi-apoi poate pleca spre destinatar.

CADOUL CARE ATINGE SUFLETUL

Dacă îl faci cadou, fii sigur că vei atinge sufletul omului drag. Că-l va citi cu lacrimi în ochi şi-l va păstra cu drag, pentru a se întoarce la el, ori de câte ori va simţi ne-voia să-şi găsească liniştea printre cuvintele potrivite cu grijă. Pentru că amintirile au rol terapeutic!

Acest ziar nu va ajunge niciodată la coşul de gunoi! E ca şi cum ai arunca momentele de fericire… Va rămâne într-un loc sigur, numai bun să fie răsfoit şi de copii, nepoţi, strănepoţi şi-n general de oameni dragi! Pentru că nu e doar o foaie de hârtie. E o poveste cu introducere, cuprins şi cu final deschis. Poate că nu-i subiect de roman şi nici n-are veleităţi cinematografice. Dar e cea mai frumoasă poveste, pentru că este autentică! Şi pentru că ne stârneşte cea mai frumoasă şi pură emoţie! E un ziar de iubit, de păstrat şi de dăruit. E despre momente ce nu pleacă nicicând din noi!

 5,304 total views

Blog

#StămAcasă | Despre responsabilitate în vremea pandemiei

April 7, 2020

Îţi mai aminteşti cum era viaţa înainte de pandemie? Cum niciodată nu aveam timp să spunem „stop“, să fim cu noi înşine, cu cei dragi, să ne bucurăm de pasiunile pe care le avem? Şi, dintr-odată, avem timp, dar parcă timpul ăsta, odată ce-l avem, obligaţi de situaţie, brusc nu mai este atât de preţios. Din contră, uneori îl simţim ca pe o povară. 

Pentru a rămâne în siguranţă, e nevoie să fim cu picioarele pe pământ şi să continuăm să vedem partea plină a paharului. De-a lungul istoriei, omenirea a traversat perioade grele, iar oamenii au asistat neputincioşi, fără a putea să facă ceva. Războaiele, de exemplu, prezintă partea cea mai urâtă a umanităţii…

Situaţia de astăzi este gravă şi serioasă, însă tot ceea ce trebuie să facem mulţi dintre noi e atât de simplu! Să rămânem în casă, în confortul propriului cămin, cu acces permanent la informaţie, cu filmele şi cărţile pe care le iubim, cu glumele de pe reţelele de socializare, cu smartphone, laptop, tabletă, televizor…Cu toată tehnologia care ne ajută să rămânem în permanentă legătură cu cei dragi! Şi-atunci – e cazul să ne plângem?
E-adevărat că suntem neliniştiţi şi e normal să fim aşa, pentru că nu ştim ce va urma. Dar tocmai teama şi neliniştea ne pot pune în siguranţă, pentru că ele sunt cele care ne ajută să respectăm regulile. Şi, cu cât suntem mai riguroşi, cu atât reuşim să scurtăm perioada asta de incertitudine!
Stăm acasă pentru noi şi pentru oamenii dragi, pentru întreaga comunitate, dar şi pentru a uşura munca oamenilor din linia întâi, care nu se pot bucura de acest privilegiu!

Poate că este necesar, mai mult ca niciodată, să conştientizăm importanţa pe care grija faţă de bunăstarea semenilor şi a comunităţilor o are pentru propria noastră stare de bine.

În altă ordine de idei, ce bine că există tehnologia care ne ajută să rămânem împreună, desi suntem departe unii de ceilalţi, în aceste zile! Poate fi un motiv de fericire, nu-i aşa?

 

Blog

Ce este un ziar personalizat?

July 18, 2018

Nu are apariţie periodică. Nu-l găseşti la chioşcurile de ziare. Este un ziar realizat pentru evenimente speciale, activităţi, pentru promovarea unor afaceri sau a unor organizaţii. Un ziar pe care îl realizăm pentru tine, în funcţie de dorinţele tale, de personalitatea ta sau de imaginea brandului pe care îl promovezi.

Să spunem că îl dedicăm unui eveniment fericit. Poate fi petrecerea de nuntă, de botez, o aniversare sau, pur şi simplu, o ocazie specială. Poate fi evenimentul de absolvire sau întâlnirea după 20 de ani de la terminarea facultăţii. Poate fi aniversarea unui an de căsătorie sau sărbătorirea nunţii de aur. Poate fi, pur şi simplu, un ziar de familie.

(more…)

 3,084 total views

Cuvinte Inspirate

Când clipele de fericire devin nemuritoare

July 9, 2018

Mâinile îi alunecară uşor pe geamantanul ce mirosea a lemn vechi, a poveste şi-a emoţie. Încă mai păstra ceva din strălucirea de odinioară. Era ca o cutie a timpului, pe care ea nu îndrăznise s-o deschidă până acum. Bunica i-o dăruise cu atâta dragoste! I-a spus atunci că e cutia ei cu amintiri, pe care o păstrase cu sfinţenie până-n clipa când şi-a dat seama că memoria ei se transforma treptat într-un puzzle incomplet. Atunci i-a încredinţat-o, iar ea o primise cu atâta emoţie, încât până acum nu avusese suficient curaj s-o deschidă. Acolo se afla, de fapt, o parte din povestea ei, din rădăcinile ei.

Încuietoarea se deschise cu un scârţâit mut, ca un arc peste timp. În clipa aia, ea simţi că e singură în univers, că se-ndreaptă către un „atunci“ despre care nu ştia mai nimic. Bunica plecase din lumea asta de câţiva ani buni, cu acelaşi zâmbet cald, aducător de pace. Îi simţea lipsa, mai ales în zilele de sărbătoare. Dar astăzi dorul era parcă mai puternic decât oricând. De-asta îşi făcuse curaj şi decisese că e vremea să deschidă cufărul cu amintiri. Şi-acum, iată, îl avea în faţă. Un teanc de scrisori îngălbenite de timp, mai multe cărţi poştale, telegrame, fotografii pe care nu le văzuse niciodată – toate erau aşezate ordonat, ca şi cum cufărul fusese ferecat de curând. Printre ele, un ziar vechi, cu o denumire necunoscută: „De ce-ar fi ţinut bunica un ziar aici?“.

Îl despături cu grijă şi îl aşeză peste genunchi, apoi ochii i se opriră pe o dată şi, imediat, peste o fotografie. 24 iunie 1937 – „Nuntă cu dichis. O pereche de 36 de ani…la un loc“. Privirea i se opri pe ochii miresei. Parcă ar fi fost ai ei, parcă-i era cunoscută. Apoi alunecă pe spirala timpului.

Îşi aminti că-n serile de iarnă, la gura sobei, bunica avea obiceiul să povestească. Nu erau simple poveşti, erau întâmplări din propria ei viaţă. Uneori se întrista, alteori avea sclipiri în ochi. Aşa aflaseră nepoţii că avea 18 ani când devenea soţia celui mai chipeş tânăr din Liceul de Băieţi, bunicul lor. Ce-i drept, şi ea era de o frumuseţe rară, încât toată urbea a vorbit zile la rând despre cât de bine se potriveau. Aşa ajunseseră, pasămite, şi-n ziarul local. (more…)

 1,755 total views