Tag: grupul vatra

Blog, Lectia de fericire

Lecţia de optimism şi solidaritate a Italiei: „Carantina nu ne izolează, ci ne aduce mai aproape! Italia va învinge, totul va fi bine!“

March 17, 2020

Italia este, de o săptămână, în carantină totală. Greu încercaţi de epidemia care a luat până acum peste 2.000 de vieţi şi a îmbolnăvit aproape 28.000 de persoane, italienii nu şi-au pierdut speranţa că totul va fi bine. „Chiar dacă nu ne putem îmbrăţişa, suntem mereu aproape“, scriu ei pe reţelele de socializare.

Peste Italia cea plină de viaţă s-a aşternut liniştea. E o linişte apăsătoare, o linişte care doare, mai ales pentru o ţară ce pare tot timpul în vacanţă.

„Ştii cât de linişte e noaptea?! Îţi ţiuie urechile! Niciodată nu am trăit aşa ceva! Nici la ţară nu este atât de linişte, pentru că acolo auzi vietăţile, auzi natura…Este o linişte de neimaginat“, îmi povesteşte Luiza Dinică, jurnalistă româncă stabilită în Torino.

Pentru ea, dar şi pentru italienii închişi în case în urma decretului de carantină totală, liniştea asta e bizară, dar şi dureroasă, mai ales că numărul victimelor creşte de la o zi la alta.

Şi totuşi, în aceste zile, învaţă să trăiască altfel şi să-şi păstreze optimismul. În aceeaşi situaţie se află şi românii stabiliţi în Peninsulă. Numai în Torino trăiesc aproximativ 60.000, îmi spune Luiza, jurnalistă la Radio Torino International.  (more…)

 3,361 total views