Tag: resposabilitate

Blog

#StămAcasă | Despre responsabilitate în vremea pandemiei

April 7, 2020

Îţi mai aminteşti cum era viaţa înainte de pandemie? Cum niciodată nu aveam timp să spunem „stop“, să fim cu noi înşine, cu cei dragi, să ne bucurăm de pasiunile pe care le avem? Şi, dintr-odată, avem timp, dar parcă timpul ăsta, odată ce-l avem, obligaţi de situaţie, brusc nu mai este atât de preţios. Din contră, uneori îl simţim ca pe o povară. 

Pentru a rămâne în siguranţă, e nevoie să fim cu picioarele pe pământ şi să continuăm să vedem partea plină a paharului. De-a lungul istoriei, omenirea a traversat perioade grele, iar oamenii au asistat neputincioşi, fără a putea să facă ceva. Războaiele, de exemplu, prezintă partea cea mai urâtă a umanităţii…

Situaţia de astăzi este gravă şi serioasă, însă tot ceea ce trebuie să facem mulţi dintre noi e atât de simplu! Să rămânem în casă, în confortul propriului cămin, cu acces permanent la informaţie, cu filmele şi cărţile pe care le iubim, cu glumele de pe reţelele de socializare, cu smartphone, laptop, tabletă, televizor…Cu toată tehnologia care ne ajută să rămânem în permanentă legătură cu cei dragi! Şi-atunci – e cazul să ne plângem?
E-adevărat că suntem neliniştiţi şi e normal să fim aşa, pentru că nu ştim ce va urma. Dar tocmai teama şi neliniştea ne pot pune în siguranţă, pentru că ele sunt cele care ne ajută să respectăm regulile. Şi, cu cât suntem mai riguroşi, cu atât reuşim să scurtăm perioada asta de incertitudine!
Stăm acasă pentru noi şi pentru oamenii dragi, pentru întreaga comunitate, dar şi pentru a uşura munca oamenilor din linia întâi, care nu se pot bucura de acest privilegiu!

Poate că este necesar, mai mult ca niciodată, să conştientizăm importanţa pe care grija faţă de bunăstarea semenilor şi a comunităţilor o are pentru propria noastră stare de bine.

În altă ordine de idei, ce bine că există tehnologia care ne ajută să rămânem împreună, desi suntem departe unii de ceilalţi, în aceste zile! Poate fi un motiv de fericire, nu-i aşa?