Tag: human story

Blog

Despre jurnalism, viaţă şi clipe de fericire

May 21, 2018

Uşa redacţiei se deschide din nou, iar de dincolo de ea apare un alt chip trist. O femeie la vreo 50 de ani, cu privirea deznădăjduită. Pare învinsă de soarele ucigător al verii toride. Un singur pas şi chipul i se luminează: „Cred că am nimerit unde trebuie, nu-i aşa? Am fost peste tot, numai dumneavoastră mă mai puteţi ajuta!“.

Începe apoi să povestească, în lacrimi, că soţul, cu un picior amputat, a primit la reeveluare o pensie mai mică. Pentru că a fost reîncadrat în gradul de handicap. Habar n-are motivul, căci el tot fără un picior este. Comisia a decis asta, după ce l-a văzut ultima oară. Povesteşte dintr-o răsuflare şi adaugă, din când în când, că noi, jurnaliştii, am rămas ultima ei speranţă. Cum să nu fie aşa, când toată lumea i-a spus că în mod sigur îi vom rezolva problema?!

O asculţi, iar sufletul ţi se umple din nou de revoltă. Ai vrea s-o iei în braţe, dar e doar o străină care îşi pune toate speranţele în condeiul tău: „Nu-i aşa că o să mă ajutaţi?“. Ai vrea să-l ai în faţă pe medicul care a decis că unui om fără picior timpul îi vindecă neputinţa. Ai vrea să-l priveşti în ochi şi să-l întrebi cât de strâmbă-i este gândirea. Ai vrea…

E doar o poveste, din multele spuse, vorbite, scrise şi rescrise în redacţiile din România. Oameni nedreptăţiţi de stat, de viaţă, de hazard, care vin să-şi plângă nemulţumirea văzând în ochii jurnaliştilor luminiţa de la capătul tunelului.

La finalul fiecărei zile, când tragi linie, adormi cu poveştile astea-n suflet. Cu mâhnirea că articolul pe care l-ai scris ar putea schimba prea puţin. Că-i doar o picătură în oceanul nedreptăţii. Lupţi cu nepăsarea autorităţilor, lupţi cu ura gratuită a oamenilor, lupţi cu nemulţumirea lor c-ai făcut prea puţin, când chiar şi tu ţi-ai fi dorit să faci mai mult…

De multe ori îţi spui că era mai bine să alegi să faci altceva. Că-i prea multă frustrare, prea multă neputinţă, că multe din problemele oamenilor care-şi pun speranţa în tine le ai şi tu. Şi tot neputincios eşti.

Românii sunt cei mai nefericiţi dintre europeni, spun studiile. O fi musai să valideze cercetătorii ştirea asta? O vedem cu ochiul liber, pe stradă. O vedem în îngrijorarea tinerilor şi-n resemnarea bătrânilor, care-şi refuză dreptul la fericire şi se aşează cuminţi şi trişti pe un scaun, în anticamera morţii. O vedem chiar şi-n privirea ino-centă a copiilor neiubiţi.

Când scrii ani la rând despre oameni nedreptăţiţi, despre marea bubă fără leac din Sănătate, despre neputinţa părinţilor care nu au bani să-şi salveze copiii, despre autorităţi incompetente, despre nesimţire, despre nemulţumirile oamenilor, în general, ajungi să crezi că întreaga realitate-i în nuanţe de gri. Sau, simplu, că-i neagră.   Te-ntrebi dacă oamenii au şi poveşti frumoase, şi zâmbete, şi optimism. Şi speranţă. Şi-ţi doreşti să-i descoperi şi să le povesteşti şi altora despre ei.

Aşa a apărut proiectul CLIPE DE FERICIRE. Din dorinţa de a vorbi şi despre fericire! Despre viaţă, într-o lumină aparte. Despre oameni şi momente. Despre inspiraţie.

De ce într-un ziar? Pentru că ne place să stocăm amintiri, iar, peste ani, e poate singura dovadă a unor momente unice. Da, fiindcă fericirea e atât de fragilă! Ne-o aduce un suflet, o aromă, ne-o aduce căldura sau, dimpotrivă, răcoarea unei seri de vară. Ne-o aduce regăsirea unui suflet sau a unui obiect pierdut, ne-o aduce acel element ce completează puzzle-ul unei zile! Ne-o aduce un eveniment petrecut cu oameni dragi! Ne-o aduce o secundă sau o rază de soare. Sau un cuvânt.

(more…)

 2,034 total views