Nu are apariţie periodică. Nu-l găseşti la chioşcurile de ziare. Este un ziar realizat pentru evenimente speciale, activităţi, pentru promovarea unor afaceri sau a unor organizaţii. Un ziar pe care îl realizăm pentru tine, în funcţie de dorinţele tale, de personalitatea ta sau de imaginea brandului pe care îl promovezi.
Să spunem că îl dedicăm unui eveniment fericit. Poate fi petrecerea de nuntă, de botez, o aniversare sau, pur şi simplu, o ocazie specială. Poate fi evenimentul de absolvire sau întâlnirea după 20 de ani de la terminarea facultăţii. Poate fi aniversarea unui an de căsătorie sau sărbătorirea nunţii de aur. Poate fi, pur şi simplu, un ziar de familie.
Mâinile îi alunecară uşor pe geamantanul ce mirosea a lemn vechi, a poveste şi-a emoţie. Încă mai păstra ceva din strălucirea de odinioară. Era ca o cutie a timpului, pe care ea nu îndrăznise s-o deschidă până acum. Bunica i-o dăruise cu atâta dragoste! I-a spus atunci că e cutia ei cu amintiri, pe care o păstrase cu sfinţenie până-n clipa când şi-a dat seama că memoria ei se transforma treptat într-un puzzle incomplet. Atunci i-a încredinţat-o, iar ea o primise cu atâta emoţie, încât până acum nu avusese suficient curaj s-o deschidă. Acolo se afla, de fapt, o parte din povestea ei, din rădăcinile ei.
Încuietoarea se deschise cu un scârţâit mut, ca un arc peste timp. În clipa aia, ea simţi că e singură în univers, că se-ndreaptă către un „atunci“ despre care nu ştia mai nimic. Bunica plecase din lumea asta de câţiva ani buni, cu acelaşi zâmbet cald, aducător de pace. Îi simţea lipsa, mai ales în zilele de sărbătoare. Dar astăzi dorul era parcă mai puternic decât oricând. De-asta îşi făcuse curaj şi decisese că e vremea să deschidă cufărul cu amintiri. Şi-acum, iată, îl avea în faţă. Un teanc de scrisori îngălbenite de timp, mai multe cărţi poştale, telegrame, fotografii pe care nu le văzuse niciodată – toate erau aşezate ordonat, ca şi cum cufărul fusese ferecat de curând. Printre ele, un ziar vechi, cu o denumire necunoscută: „De ce-ar fi ţinut bunica un ziar aici?“.
Îl despături cu grijă şi îl aşeză peste genunchi, apoi ochii i se opriră pe o dată şi, imediat, peste o fotografie. 24 iunie 1937 – „Nuntă cu dichis. O pereche de 36 de ani…la un loc“. Privirea i se opri pe ochii miresei. Parcă ar fi fost ai ei, parcă-i era cunoscută. Apoi alunecă pe spirala timpului.
Îşi aminti că-n serile de iarnă, la gura sobei, bunica avea obiceiul să povestească. Nu erau simple poveşti, erau întâmplări din propria ei viaţă. Uneori se întrista, alteori avea sclipiri în ochi. Aşa aflaseră nepoţii că avea 18 ani când devenea soţia celui mai chipeş tânăr din Liceul de Băieţi, bunicul lor. Ce-i drept, şi ea era de o frumuseţe rară, încât toată urbea a vorbit zile la rând despre cât de bine se potriveau. Aşa ajunseseră, pasămite, şi-n ziarul local. (more…)
