Blog

Life as it is

Lectia de fericire

VLOGGER DE FAPTE BUNE | Povestea lui ELI NEICUŢ, tânăra care a deschis primul canal de Youtube despre voluntariat din România: „Cred că ţara asta poate fi mai bună datorită fiecăruia dintre noi!“

March 15, 2019

Într-un online plin de „influenceri“ care promovează orice şi oricum, Eli Neicuţ vrea cu tot dinadinsul să scoată-n faţă fapte bune, voluntari inimoşi, proiecte frumoase şi spune cu mâna pe inimă că asta-i o bună parte din ceea ce-i aduce fericirea. Drumul pare anevoios, într-un mediu frivol şi imprevizibil, mai ales atunci când ceea ce spui are obiective idealiste. Dar ea continuă, cu aceeaşi determinare!

Are 25 de ani, entuziasm cu carul şi un vlog despre voluntariat. Primul (şi singurul) canal de acest gen din România, numit sugestiv „Eli Vorbeşte“. Da, vorbeşte cu folos despre idei şi acţiuni care fac bine societăţii!

A avut ca parteneri de dialog români care încearcă să schimbe societatea acţionând. Printre ei, Dragoş Bucurenci, Oana Gheorghiu, de la Asociaţia „Dăruieşte viaţa“ (#noifacemunspital), şi Vlad Voiculescu, cofondator al taberelor pentru copiii cu afecţiuni oncologice.

Pe scurt, Eli are multă energie şi o dorinţă necontenită de a transmite că schimbarea în bine începe prin acţiunile fiecăruia dintre noi.

Este programator de profesie şi preferă ca timpul liber să-l dedice altora. Implicându-se propriu-zis sau vorbindu-le semenilor despre cum faptele bune şi multe pot schimba lumea. E mai mult decât a distribui o postare despre un copil bolnav, în speranţa că-n lista de prieteni se află cineva care ar putea dona câţiva bănuţi. E despre a face şi a te lăsa condus de modele!

A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ…

De când are pasiunea asta pentru voluntariat? N-a apărut peste noapte, ci s-a consolidat în timp. Habar n-avea pe atunci că se numeşte „voluntariat“. A început implicându-se în diverse proiecte, în perioada liceului, acasă, la Turnu Măgurele. Nu bănuia pe atunci că poate fi începutul unei poveşti ce-i va marca viaţa.

 „La momentul acela era de fapt cam singura şansă sa fac si eu ceva mai «distractiv», într-un oraş mic mic-mic de provincie. Mai cu o revistă ecologică – am învățat să editez, mai cu un filmuleț pentru convingerea oamenilor să voteze la europarlamentare – am vizitat Parlamentul European din Strasbourg, mai cu o tabără antidrog mi-am descoperit vocația“, îşi începe povestea Eli.

În Tabara Împreună, a întâlnit liceeni din toată ţara, veniţi cu proiecte antidrog. A aflat cum gândesc alţi tineri de vârsta ei, ce oportunităţi ai dacă locuieşti într-un oraş mare. Şi, cel mai important, a legat prietenii. „A fost prima dată când am plâns că mă despart de oameni pe care îi cunoscusem cu 5 zile în urmă. Toate acestea pentru că acolo participai împreună la ateliere de muzică, dans, comunicare, teatru, etc, ateliere ţinute de formatori voluntari. Şi mi s-a părut atât de mişto încât urmatorul an, am scris un mail! Şi acum îi mulţumesc Cătălinei Chendea că a avut încredere în mine… Aşa am început să fac ateliere de team building, joculeţe în engleză cu copii de liceu, profesori. Faptul că, fără a avea o experiență prea bogată, cu studii şi patalamale, la final primeam întrebari «daca sunt specializată pe aşa ceva», «de cât timp fac asta», câte pot face şi ei să ajungă formator, mi-a dat primele încurăjari că am apucat-o pe un drum bun“, zâmbeşte Eli.

Ulterior, a înțeles că experienţa asta da bine la CV şi se numeşte „voluntariat“. Pentru facultate, Eli şi-a urmat visul de a merge într-un oraş mare. A ales Capitala şi s-a înscris la Automatică şi Calculatoare. Mărturiseşte că acolo a descoperit că există viaţă şi după orele de studiu intens. „Inclusiv profesorii pe care începusem să îi admir ne încurajau să căutăm factorul diferenţiator. Ne spuneau că DA, suntem norocoși ca suntem într-o industrie care se caută, dar, chiar şi aşa, anual sunt x sute, mii de absolvenţi informaticieni. Toți au fix aceeaşi diplomă în mână. Ce ne face diferiți? Proiectele adiționale. Unii colegi au căutat internship-uri la google, alţii freelancing, eu am descoperit voluntariatul combinat cu soft şi hard skills“, îşi aminteşte ea.

Aşa a ajuns la Microsoft Student Partners, o organizaţie formată din voluntari care țineau laboratoare gratuite studenților, despre tehnologii Microsoft. Acolo a descoperit adevărata pasiune pentru tehnologie. „Nu mai era doar despre «fac codul ăsta să meargă să iau puncte în plus la Programare Orientata Obiect, ci cum să pun în aplicare ceva ce mă pasionează cu adevărat şi totodată să împărtășesc asta cu oameni la fel de pasionati ca mine“, adaugă ea.

Apoi a descoperit ONG – BEST Board of European Students of Technology, care încurajează studenții tehnici să-şi dezvolte şi aptitudini precum lucrul în echipa, vorbitul în public, managementul unei echipe sau al unui proiect. „După 1 an, am ajuns în conducere pe partea de PR si design, alături de alți 4 oameni minunați. Toti au ajuns «bine» azi, cred eu şi datorită experienţei de board. Eu, spre exemplu, mai aveam tupeu azi sa ma filmez cu o cameră pe Auto, și să lovesc cu stângăcie în Lavalieră non stop, să mă bâlbâi şi să o iau de la capăt de 10 ori, dacă nu învățam aici ce e aia «ieșirea din zona de confort?»“, se întreabă  Eli.

Încurajez pe toţi cei care încă mai sunt în liceu sau facultate să facă ORICE activitate care nu ţine de educație formală cu dictat, ascultat şi notat în catalog. Și, ca sa o citez pe mama, care-mi spunea mereu să-mi acopăr bine mijlocul când eram o adolescentă rebelă în liceu – «O să-mi mulțumești mai târziu»

NEVOIA DE A FACE BINE

Şi, totuşi, există un om care a inspirat-o şi care i-a confirmat că lumea are nevoie de oameni care să facă fapte bune? „În mare parte, sora mea m-a inspirat. De mică nu înţelegeam de ce lumea o tratează diferit, deşi nu făcuse nimic greşit, nimic din ce învățasem eu că «e rău». Nu era şi nu este vina ei că s-a născut cu mai multă iubire de dat decât ceilalţi 🙂 Aşa îmi place mie să cred, că s-a născut cu mai multă iubire de dăruit decât media humanoidă obişnuită. Dar pentru cine are răbdare să o asculte, să treacă peste vorbirea şi mersul puţin greoaie din cauza emoţiilor şi să-i ofere puţină atenţie primeste înapoi în-catralionit! Şi nu o spun doar că sunt sora ei 🙂 Vă pot face cunoştinţă cu ea, dacă nu mă credeţi.. Oricum, bancul cu «are mama două fete, una frumoasă şi una la Poli», cred că se adevereşte şi în cazul meu“, zâmbeşte Eli.

Spune, cu mâna pe inimă, că întotdeauna alege să vadă partea bună a lucrurilor şi că, în mare parte, proiectul „Eli Vorbeşte“ există datorită surorii preaiubite. Până la 18 ani, cât au locuit împreună, a luat ca atare povestea şi nevoile ei speciale. Apoi, când a ajuns în Bucureşti, a descoperit cazuri mai grave, dar mai fericite datorită mediului mai primitor. „Am văzut cât de mult înseamnă pentru persoanele cu dizabilităţi o vorbă bună și şansa de a-şi dovedi utilitatea în lume. Iar în majoritatea cazurilor, acestea sunt posibile datorită unor oameni implicați voluntar. Poate de-atunci a încolțit ideea să militez pentru aceste drepturi, dar nu eram încă pregătită. Acum, însă, cred că Universul, Doamne-Doamne și în cine mai credem îmi fac semn că e momentul“, este de părere Eli.

ELI VORBEŞTE

La începutul anului 2018, i-a venit ideea să promoveze voluntariatul printr-un canal online. Îşi dorea să facă ceva în afară de muncă, iar vorbele ei să inspire, să facă bine, să schimbe ceva în mentalul oamenilor.

„Aş vrea să ajut, dar nu ştiu cine are nevoie de timpul pe care îl pot dărui, şi nici nu ştiu cum sa găsesc şi un mediu de la care să mă întorc cu energie bună. M-am întrebat: «E un loc unde pot să văd mai multe ONG-uri prezentate, şi în functie de ce resurse şi pasiuni am, să aleg să mă implic? Şi nu am găsit, aşa că m-am decis sa fac eu!“, îşi aminteşte Eli cum a început totul.

Iniţial, a crezut că va fi simplu, că se va aşeza în faţa camerei, va vorbi frumos despre voluntariat, oamenii o vor aplauda şi-i vor împărtăşi cauza. Cu mintea de programator, calculase exact: fapte-> înlanţuire logică->rezultate. Doar că-n viaţă e altfel. A fost nevoie să înveţe să aibă răbdare şi să intre din când în când în pielea celor aflaţi dincolo de ecran. Să se perfecţioneze în montaj video şi social media.

„Îmi pun întrebări – Ce îmi place să fac în timpul liber? Ce nu m-ar plictisi? De ce donez de Crăciun? Ce probleme mă deranjează cel mai mult în România? M-ar inspira să văd nişte oameni împărtăşind prin puterea exemplului?  Şi aici am câţiva prieteni obiectivi la care merg când am dubii. Adi, Andreea, Alina, Cătălin, Bianca, Şerban, Alex, Daliana, Mihaela, Anca, Răzvan, Andrei, nici nu ştiti cât de mult mă ajutaţi!“, mărturiseşte Eli.

IMPACTUL

Este absolut convinsă că nu vrea să transmită mesaje lacrimogene, urmate de DONEAZĂ ACUM!!

„Vreau să scot în faţă povestea acestor experienţe. Deşi concepţia generală este că voluntariat = să ajuţi pe altul, felul în care te dezvolta pe tine este subapreciat. Va fi mai greu, cu siguranţă, să ajung la mii de vizualizări, dar cu cât e mai greu de obținut, e şi satisfacția mai mare, nu? Din 5 scroll+uri pe facebook poate mai vrei să vezi şi ceva de bine, să mai vezi o speranță că România mai are o șansă“

Da, Eli Neicuţ speră să schimbe o parte din România prin ceea ce face, să-i facă pe oameni să înţeleagă că trebuie să se lase conduşi de exemple.

E granița asta fină între «a te lăuda» că ai făcut o faptă bună și «a-i inspira» pe cunoscuţii tăi să îţi urmeze exemplul. Mulţi îmi scriu în privat că după un episod au donat sau au schimbat ceva la ei în viaţă. De aici îmi iau energia să evoluez, să ajung la şi mai mulţi oameni. Îi incurajez să le povestească şi altora sau să dea share, nu doar ca să am un reach mai bun în cifrele de pe facebook, ci un reach în viaţa reală, în faptele bune care pot schimba România în bine. 

MISIUNEA

Visul ei este ca, în cîţiva ani, pe lista de priorităţi a cât mai multor oameni să se afle şi o cauză pentru care luptă. „Până acolo, hai să începem cu paşi mici! Nu trebuie să dedici 10 ore pe săptămână dacă stilul tău nu îţi permite, dar poţi face activităţi de o zi: donat sânge, alergat la un maraton, plantat un copac, toate vin la pachet şi cu satisfacţii personale. Apoi, să donezi un procent din cât câştigi unei cauze pe care să o urmăreşti. Transferul ţi-ar lua sub 1 minut, iar 2-4 euro pe lună, la un salariu care îţi permite să ai net şi telefon unde să citeşti acest articol, de exemplu, nu ar fi aşa mult, nu?“, spune Eli.

Ştie că asta este misiunea ei. Şi mai ştie că asta o face fericită. „Cred cu tărie că fiecare din noi ar trebui să-şi pună mai des întrebarea «Care e misiunea mea?» şi să construiască imperii în jurul acestei misiuni. Cum să îţi dai seama care e misiunea ta? Răspunsul academic, cu exemple credibile, îl găseşti în cartea – «Omul în căutarea sensului vieţii», de Viktor Frankl. Răspunsul meu non-academic: când, deşi dormi mai puţin ca înainte, ai mai multă energie bună, când te trăzneşte o idee, te bucuri mai mult ca de un Ferrari, iar când te uiţi în spate, pur si simplu te simţi bine-bine în pielea ta, te simţi «de succes»“, concluzionează Eli.

DOZA DE PATRIOTISM

Este hotărâtă să rămână în România. Are acest gând încă dinainte de a începe proiectul „Eli Vorbeşte“. Spune că o face din comoditate şi din frica de înstrăinare faţă de cei dragi si de limbă. Fiindcă „te iubesc-ul“ românesc sună mai bine decât banalul „I love you“.

Iar provocările din ultima vreme i-au dezvoltat sentimentul de apartenenţă la locurile natale.

„De când am început vlogul, am descoperit în mine un patriotism de care nu știam că sunt în stare. Pentru că, pe lângă ăia câteva sute de care ne umplu de rușine, și de dispreț, sunt mii și zeci de mii de oameni care fac bine! Care se implică şi care, deși le-ar fi mai ușor să plece afară, stau aici și luptă. Aruncă gunoiul la coș și își mustră apropiații când nu fac asta. Pun umărul la inițiative civice și votează în cunoștiință de cauză. Și, poate cel mai important, se străduiesc să fie exemple pentru cei din jur. Știu! E nașpa! Știu! Statul ar trebui să construiască spitale, statul ar trebui să educe și copiii de la țară, statul. Dar statul cu mâna în sân nu cred că a ajutat nicicând, nicicum! Sunt multe momente în care mă descurajez, posibil să fiu prea mică. Petrec zeci de ore la fiecare episod și sunt câteva sute de oameni care se uită la episoadele mele și poate doar câteva zeci care chiar acționează… Dar asta ma motivează şi mai mult, cred că România poate fi mai bună datorită fiecăruia dintre noi! Unul la butoane, altul în piață, altul în felul lui“, este de părere Eli.

Mulțumesc tuturor oamenilor care îmi sunteți exemple. Promit să las și eu ceva frumos în urma mea. Cu bâlbă și stângăcie adesea, dar cu toată energia mea de româncă-neînfricată!

„Ajutaţi-mă să ajutăm“ este apelul ei către oamenii care vor să descopere poveştile minunate pe care le promovează. Abonaţi-vă la canalul ei de Youtube şi intraţi în comunitatea oamenilor frumoşi! Iar dacă vreţi şi mai multe motive pentru a fi mai buni, urmăriţi-o şi pe facebook şi instagram!

P.S. Pe 13 aprilie îi puteţi asculta discursul la TEDxUniversitateaPolitehnicaBucureşti, într-o ediţie despre cum să atingi un scop considerat imposibil de majoritate. Pe aceeaşi scenă vor mai urca Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiu, Tony Romani, investitor cu experienţă pe Wall Street, dr. Vasi Rădulescu, fondator al proiectului #leapşadesănătate, bloggerul Alex Doppelgänger, Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociaţiei „Dăruieşte viaţă“, Vlad Voiculescu, cofondator Magic Camp, Irina Novac, elevă şi activistă, precum şi Ela Moraru, country manager la Google România.

 2,965 total views

News

10 motive să nu ratezi SMART WEDD, evenimentul despre nunţi cu personalitate, cu premii şi reduceri de peste 12.000 de lei

February 22, 2019

Poate că ai văzut, în social media, zilele astea, că duminică după-amiază, la Ibis, în Constanţa, are loc prima ediţie a evenimentului SMART WEDD. Nu-i un târg de nuntă, aşa cum ai fi tentat(ă) să crezi. E o întâlnire „cu folos“, din care încercăm să tragem concluzii şi să dăm definiţia nunţii cu personalitate.

Vom vorbi despre evenimente organizate după chipul şi asemănarea mirilor, şi nu după tiparele care spun că „aşa se face“. Despre cum mirii trebuie să fie cei mai fericiţi oameni de pe planetă în ziua nunţii (că doar de-aia au decis să se căsătorească, nu?) şi despre cum să organizăm totul astfel încât stresul să nu acapareze momentul.

Şi, dacă încă nu te-am convins să renunţi la o după-amiază petrecută pe Netflix sau la mall, în favoarea unui eveniment de socializare, îţi mai las aici 10 motive numai bune să te convingă să spui DA primei ediţii SMART WEDD!

  1. Accesul este gratuit. Ţi-am promis că va fi o întâlnire ca-ntre prieteni, aşa că nu e cazul să-ţi cerem bani!
  2. E un bun prilej pentru socializare. Cunoşti oameni noi, furnizori de servicii, aşa că, dacă ai în agenda de anul ăsta (sau anul viitor. sau…cândva) propria nuntă, o să-ţi prindă bine.
  3. Ai ocazia să pui întrebări. O să afli de ce un serviciu costă mai mult decât altul şi cum îţi alegi furnizorul potrivit stilului tău.
  4. Afli care sunt tendinţele din acest an, ce rochii şi coafuri se poartă, cum alegi machiajul şi aranjamentele florale în ton cu personalitatea ta.
  5. Descoperi servicii nou apărute pe piaţă. De exemplu, ştiai despre ziarul de nuntă? 🙂
  6. Testezi cabina foto. Da, poate-ai auzit despre ea, acum vei pleca acasă cu o fotografie de la prima ediţie SMART WEDD.
  7. Deguşti produse…surprinzătoare pentru candy bar. De exemplu, ce-ai spune despre un dulce pentru nuntă realizat numai din ingrediente naturale, după reţete de pe vremea bunicii?!
  8. Te delectezi cu o prezentare de rochii de mireasă şi una de rochii de seară. Aşa că poţi veni şi cu naşa, dar şi cu domnişoarele de onoare, fiindcă se pot inspira şi ele!
  9. Dacă te hotărăşti să închei un contract pe loc, beneficiezi de preţuri speciale (nu, n-am crescut preţurile înainte! 🙂 )
  10. Dacă cele nouă motive nu te-au convins, atunci al zecelea sigur o va face! Avem premii şi vouchere de reducere de peste 12.000 de lei!

Aşadar, pe scurt, SMART WEDD înseamnă câteva ore de socializare, idei pentru o nuntă altfel, consiliere pentru evenimentul perfect, plus un MEGA-CONCURS cu premii și reduceri de peste 12.000 de lei! Vii și tu? 🙂

P.S. Poţi confirma prezenţa accesând evenimentul de pe facebook. Te aşteptăm şi în comunitatea SMART WEDD, dar şi pe pagina oficială!

 1,371 total views,  1 views today

Blog

Ce este un ziar personalizat?

July 18, 2018

Nu are apariţie periodică. Nu-l găseşti la chioşcurile de ziare. Este un ziar realizat pentru evenimente speciale, activităţi, pentru promovarea unor afaceri sau a unor organizaţii. Un ziar pe care îl realizăm pentru tine, în funcţie de dorinţele tale, de personalitatea ta sau de imaginea brandului pe care îl promovezi.

Să spunem că îl dedicăm unui eveniment fericit. Poate fi petrecerea de nuntă, de botez, o aniversare sau, pur şi simplu, o ocazie specială. Poate fi evenimentul de absolvire sau întâlnirea după 20 de ani de la terminarea facultăţii. Poate fi aniversarea unui an de căsătorie sau sărbătorirea nunţii de aur. Poate fi, pur şi simplu, un ziar de familie.

(more…)

 2,323 total views

Cuvinte Inspirate

Când clipele de fericire devin nemuritoare

July 9, 2018

Mâinile îi alunecară uşor pe geamantanul ce mirosea a lemn vechi, a poveste şi-a emoţie. Încă mai păstra ceva din strălucirea de odinioară. Era ca o cutie a timpului, pe care ea nu îndrăznise s-o deschidă până acum. Bunica i-o dăruise cu atâta dragoste! I-a spus atunci că e cutia ei cu amintiri, pe care o păstrase cu sfinţenie până-n clipa când şi-a dat seama că memoria ei se transforma treptat într-un puzzle incomplet. Atunci i-a încredinţat-o, iar ea o primise cu atâta emoţie, încât până acum nu avusese suficient curaj s-o deschidă. Acolo se afla, de fapt, o parte din povestea ei, din rădăcinile ei.

Încuietoarea se deschise cu un scârţâit mut, ca un arc peste timp. În clipa aia, ea simţi că e singură în univers, că se-ndreaptă către un „atunci“ despre care nu ştia mai nimic. Bunica plecase din lumea asta de câţiva ani buni, cu acelaşi zâmbet cald, aducător de pace. Îi simţea lipsa, mai ales în zilele de sărbătoare. Dar astăzi dorul era parcă mai puternic decât oricând. De-asta îşi făcuse curaj şi decisese că e vremea să deschidă cufărul cu amintiri. Şi-acum, iată, îl avea în faţă. Un teanc de scrisori îngălbenite de timp, mai multe cărţi poştale, telegrame, fotografii pe care nu le văzuse niciodată – toate erau aşezate ordonat, ca şi cum cufărul fusese ferecat de curând. Printre ele, un ziar vechi, cu o denumire necunoscută: „De ce-ar fi ţinut bunica un ziar aici?“.

Îl despături cu grijă şi îl aşeză peste genunchi, apoi ochii i se opriră pe o dată şi, imediat, peste o fotografie. 24 iunie 1937 – „Nuntă cu dichis. O pereche de 36 de ani…la un loc“. Privirea i se opri pe ochii miresei. Parcă ar fi fost ai ei, parcă-i era cunoscută. Apoi alunecă pe spirala timpului.

Îşi aminti că-n serile de iarnă, la gura sobei, bunica avea obiceiul să povestească. Nu erau simple poveşti, erau întâmplări din propria ei viaţă. Uneori se întrista, alteori avea sclipiri în ochi. Aşa aflaseră nepoţii că avea 18 ani când devenea soţia celui mai chipeş tânăr din Liceul de Băieţi, bunicul lor. Ce-i drept, şi ea era de o frumuseţe rară, încât toată urbea a vorbit zile la rând despre cât de bine se potriveau. Aşa ajunseseră, pasămite, şi-n ziarul local. (more…)

 1,460 total views,  2 views today

Blog

Despre jurnalism, viaţă şi clipe de fericire

May 21, 2018

Uşa redacţiei se deschide din nou, iar de dincolo de ea apare un alt chip trist. O femeie la vreo 50 de ani, cu privirea deznădăjduită. Pare învinsă de soarele ucigător al verii toride. Un singur pas şi chipul i se luminează: „Cred că am nimerit unde trebuie, nu-i aşa? Am fost peste tot, numai dumneavoastră mă mai puteţi ajuta!“.

Începe apoi să povestească, în lacrimi, că soţul, cu un picior amputat, a primit la reeveluare o pensie mai mică. Pentru că a fost reîncadrat în gradul de handicap. Habar n-are motivul, căci el tot fără un picior este. Comisia a decis asta, după ce l-a văzut ultima oară. Povesteşte dintr-o răsuflare şi adaugă, din când în când, că noi, jurnaliştii, am rămas ultima ei speranţă. Cum să nu fie aşa, când toată lumea i-a spus că în mod sigur îi vom rezolva problema?!

O asculţi, iar sufletul ţi se umple din nou de revoltă. Ai vrea s-o iei în braţe, dar e doar o străină care îşi pune toate speranţele în condeiul tău: „Nu-i aşa că o să mă ajutaţi?“. Ai vrea să-l ai în faţă pe medicul care a decis că unui om fără picior timpul îi vindecă neputinţa. Ai vrea să-l priveşti în ochi şi să-l întrebi cât de strâmbă-i este gândirea. Ai vrea…

E doar o poveste, din multele spuse, vorbite, scrise şi rescrise în redacţiile din România. Oameni nedreptăţiţi de stat, de viaţă, de hazard, care vin să-şi plângă nemulţumirea văzând în ochii jurnaliştilor luminiţa de la capătul tunelului.

La finalul fiecărei zile, când tragi linie, adormi cu poveştile astea-n suflet. Cu mâhnirea că articolul pe care l-ai scris ar putea schimba prea puţin. Că-i doar o picătură în oceanul nedreptăţii. Lupţi cu nepăsarea autorităţilor, lupţi cu ura gratuită a oamenilor, lupţi cu nemulţumirea lor c-ai făcut prea puţin, când chiar şi tu ţi-ai fi dorit să faci mai mult…

De multe ori îţi spui că era mai bine să alegi să faci altceva. Că-i prea multă frustrare, prea multă neputinţă, că multe din problemele oamenilor care-şi pun speranţa în tine le ai şi tu. Şi tot neputincios eşti.

Românii sunt cei mai nefericiţi dintre europeni, spun studiile. O fi musai să valideze cercetătorii ştirea asta? O vedem cu ochiul liber, pe stradă. O vedem în îngrijorarea tinerilor şi-n resemnarea bătrânilor, care-şi refuză dreptul la fericire şi se aşează cuminţi şi trişti pe un scaun, în anticamera morţii. O vedem chiar şi-n privirea ino-centă a copiilor neiubiţi.

Când scrii ani la rând despre oameni nedreptăţiţi, despre marea bubă fără leac din Sănătate, despre neputinţa părinţilor care nu au bani să-şi salveze copiii, despre autorităţi incompetente, despre nesimţire, despre nemulţumirile oamenilor, în general, ajungi să crezi că întreaga realitate-i în nuanţe de gri. Sau, simplu, că-i neagră.   Te-ntrebi dacă oamenii au şi poveşti frumoase, şi zâmbete, şi optimism. Şi speranţă. Şi-ţi doreşti să-i descoperi şi să le povesteşti şi altora despre ei.

Aşa a apărut proiectul CLIPE DE FERICIRE. Din dorinţa de a vorbi şi despre fericire! Despre viaţă, într-o lumină aparte. Despre oameni şi momente. Despre inspiraţie.

De ce într-un ziar? Pentru că ne place să stocăm amintiri, iar, peste ani, e poate singura dovadă a unor momente unice. Da, fiindcă fericirea e atât de fragilă! Ne-o aduce un suflet, o aromă, ne-o aduce căldura sau, dimpotrivă, răcoarea unei seri de vară. Ne-o aduce regăsirea unui suflet sau a unui obiect pierdut, ne-o aduce acel element ce completează puzzle-ul unei zile! Ne-o aduce un eveniment petrecut cu oameni dragi! Ne-o aduce o secundă sau o rază de soare. Sau un cuvânt.

(more…)

 1,554 total views