Oare câte poveşti ascunde Vama Veche? Iubiri şi prietenii de-o vară, clipe, emoţii, magia răsăritului şi farmecul valurilor turcoaz. E despre trăiri pe care doar cei care iubesc Vama cu fiecare celulă le pot înţelege.
Ca jurnalist, am făcut vizite de documentare în toate staţiunile de pe litoral. Şi de fiecare dată concluzia a fost aceeaşi – Vama Veche are acel „ceva“ ce-i face pe oameni să trăiască clipa cu-adevărat!
În Vamă am văzut că fericirea poate însemna doar o bucată de nisip şi imensitatea mării. În Vamă am văzut cea mai „altfel“ şi sinceră nuntă, în jurul unui foc de tabără, pe plajă. Cei mai creativi turişti din România. Cea mai albastră Mare Neagră de pe coasta românească.
Şi tot acolo am descoperit cele mai expresive chipuri. Şi oameni care doar acolo aveau curajul să fie aşa cum simt cu adevărat.
Satul pescăresc pe care găgăuzii l-au numit „şerpărie“, acum două secole, a început să respire aer boem de îndată ce artiştii care aveau nevoie de muză au descoperit locul, în urmă cu decenii.
În anii ‘90 a început să fie din ce în ce mai frecventat de tineri. Vama Veche a devenit locul unde-ţi puteai „găsi pereche“. Şi, ca orice loc despre care se vorbeşte mult, a devenit un trend, aşa că transformarea, de la un an la altul, a fost din ce în ce mai (pre)vizibilă. Au apărut evenimente, festivaluri, dar şi o dezvoltare haotică şi un aspect pestriţ. Sunt mulţi cei care suspină după „Vama de altădată“ şi la fel de mulţi cei care o iubesc oricum ar fi. Pentru că vibraţia e aceeaşi.
Îţi mai aminteşti cum era viaţa înainte de pandemie? Cum niciodată nu aveam timp să spunem „stop“, să fim cu noi înşine, cu cei dragi, să ne bucurăm de pasiunile pe care le avem? Şi, dintr-odată, avem timp, dar parcă timpul ăsta, odată ce-l avem, obligaţi de situaţie, brusc nu mai este atât de preţios. Din contră, uneori îl simţim ca pe o povară.
Pentru a rămâne în siguranţă, e nevoie să fim cu picioarele pe pământ şi să continuăm să vedem partea plină a paharului. De-a lungul istoriei, omenirea a traversat perioade grele, iar oamenii au asistat neputincioşi, fără a putea să facă ceva. Războaiele, de exemplu, prezintă partea cea mai urâtă a umanităţii…
Situaţia de astăzi este gravă şi serioasă, însă tot ceea ce trebuie să facem mulţi dintre noi e atât de simplu! Să rămânem în casă, în confortul propriului cămin, cu acces permanent la informaţie, cu filmele şi cărţile pe care le iubim, cu glumele de pe reţelele de socializare, cu smartphone, laptop, tabletă, televizor…Cu toată tehnologia care ne ajută să rămânem în permanentă legătură cu cei dragi! Şi-atunci – e cazul să ne plângem? E-adevărat că suntem neliniştiţi şi e normal să fim aşa, pentru că nu ştim ce va urma. Dar tocmai teama şi neliniştea ne pot pune în siguranţă, pentru că ele sunt cele care ne ajută să respectăm regulile. Şi, cu cât suntem mai riguroşi, cu atât reuşim să scurtăm perioada asta de incertitudine! Stăm acasă pentru noi şi pentru oamenii dragi, pentru întreaga comunitate, dar şi pentru a uşura munca oamenilor din linia întâi, care nu se pot bucura de acest privilegiu!
Poate că este necesar, mai mult ca niciodată, să conştientizăm importanţa pe care grija faţă de bunăstarea semenilor şi a comunităţilor o are pentru propria noastră stare de bine.
În altă ordine de idei, ce bine că există tehnologia care ne ajută să rămânem împreună, desi suntem departe unii de ceilalţi, în aceste zile! Poate fi un motiv de fericire, nu-i aşa?
Italia este, de o săptămână, în carantină totală. Greu încercaţi de epidemia care a luat până acum peste 2.000 de vieţi şi a îmbolnăvit aproape 28.000 de persoane, italienii nu şi-au pierdut speranţa că totul va fi bine. „Chiar dacă nu ne putem îmbrăţişa, suntem mereu aproape“, scriu ei pe reţelele de socializare.
Peste Italia cea plină de viaţă s-a aşternut liniştea. E o linişte apăsătoare, o linişte care doare, mai ales pentru o ţară ce pare tot timpul în vacanţă.
„Ştii cât de linişte e noaptea?! Îţi ţiuie urechile! Niciodată nu am trăit aşa ceva! Nici la ţară nu este atât de linişte, pentru că acolo auzi vietăţile, auzi natura…Este o linişte de neimaginat“, îmi povesteşte Luiza Dinică, jurnalistă româncă stabilită în Torino.
Pentru ea, dar şi pentru italienii închişi în case în urma decretului de carantină totală, liniştea asta e bizară, dar şi dureroasă, mai ales că numărul victimelor creşte de la o zi la alta.
Şi totuşi, în aceste zile, învaţă să trăiască altfel şi să-şi păstreze optimismul. În aceeaşi situaţie se află şi românii stabiliţi în Peninsulă. Numai în Torino trăiesc aproximativ 60.000, îmi spune Luiza, jurnalistă la Radio Torino International. (more…)
Sub presiunea stereotipurilor şi a societăţii, standardele de frumuseţe se schimbă de la o epocă la alta. Şi chiar mai des. Femeile caută perfecţiunea din revistele glossy, încercând, cu orice preţ, să sfideze trecerea anilor. Ce-i drept, şi tehnicile de înfrumuseţare sunt din ce în ce mai multe. Care este limita dintre normalitate şi exagerare?
Andreea Marin a vorbit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Constanţa, despre cât de importantă este naturaleţea în păstrarea frumuseţii, despre simplitate, echilibru şi despre cum putem transforma micile imperfecţiuni în puncte tari! Vedeta a fost invitata Evelis Beauty Center, din Constanţa, la „Spring Beauty Gala“, un eveniment despre frumuseţe şi atitudine.
Considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din România, Andreea Marin a ţinut să sublinieze că, pentru ea, „frumuseţea nu înseamnă ceea ce e contrafăcut, ceea ce e facut împotriva naturii şi fără echilibru, fără moderaţie“.
La cei 44 de ani ai săi, vedeta de televiziune spune că, dacă ar fi să aleagă un cuvânt care să descrie secretul longevităţii frumuseţii, acela ar fi „moderaţia“!
Vedeta a mai subliniat că nu este de acord cu mamele care le oferă în dar fiicelor, la nici 18 ani, o operaţie de mărire a sânilor şi nici cu exagerările de orice fel, în general. „Nu sunt deloc de acord să nu te gândeşti că natura, că Dumnezeu a gândit lucrurile într-o anumită proporţie pentru tine. Trebuie să ţii cont unde îţi sunt rădăcinile şi numai astfel vei evolua, la orice vârstă, frumos şi demn“, a spus ea.
Andreea le-a îndemnat pe femei să înveţe să îşi iubească ridurile. „Ce înseamnă frumuseţea? Înseamnă perfecţiune? Înseamnă să nu am niciun rid? Ce exprimă ridul acela? Pentru mine exprimă înţelepciune! Un rid mă poate face mai frumoasă într-un anume fel, îmi poate da nobleţe. Dacă ridul acela este un rid normal al vârstei pe care o am la un moment dat, el exprimă nimic mai mult decât trecerea mea prin viaţă într-un mod frumos şi demn. Nu înseamnă că trebuie să mă simt mai puţin încrezătoare în mine, nu înseamnă că ar trebui să mă dau peste cap să scap de acel rid“, a mai spus ea.
Vedeta a ţinut să sublinieze că trebuie să existe o distincţie clară între o femeie îngrijită şi una care exagerează cu intervenţiile de înfrumuseţare, în speranţa că va atinge perfecţiunea.
„Încerc să nu ies din casă neîngrijită, din respect pentru oamenii care mă iubesc, pentru oamenii care mă plac, pentru cei care mă urmăresc. Dar, a nu confunda a fi neîngrijită cu a exagera în a fi perfectă. Nu suntem perfecţi, ştim cu toţii lucrul acesta şi, oricâte eforturi am face, nu vom fi perfecte, doamnelor! Dar noi vrem să fim iubite, apreciate, chiar de către partenerii noştri de viaţă, pentru perfecţiunea noastră sau pentru imperfecţiunea pe care o avem?! Eu vreau să fiu iubită aşa cum sunt la prima oră a dimineţii! Dacă a fi iubită înseamnă o minciună, adică să fiu plăcută doar atunci când port o mască, nu ar trebui să mă simt prea confortabil cu lucrul ăsta. Nu am nicio teamă şi am făcut-o în faţa camerelor de luat vederi, în a-mi da machiajul jos şi în a fi în faţa oricui aşa cum sunt eu. Naturaleţea nu se păstrează altfel decât tratând-o cu naturaleţe! Sunt absolut de acord cu noile cuceriri ale tehnicii, cu tot ce apare nou în această industrie a frumuseţii, în cosmetică, dar toate trebuie accesate cu un anumit respect pentru echilibru. Acesta este, de fapt, secretul care te ajută ca la 44, la 54 de ani, la 64 de ani, să rămâi o femeie despre care să se spună «A fost frumoasă şi a rămas frumoasă!» Echipa aceasta nu încurajează exagerările, ci lucrurile care vă fac bine, dacă ele sunt accesate ca servicii într-o proporţie naturală“.
Ea le-a încurajat pe femei să apeleze cu moderaţie la procedurile de înfrumuseţare, pentru a obţine o reîmprospătare a tenului, dar să ţină cont şi de alimentaţie, pentru că frumuseţea este strâns legată şi de cât de bine ne hrănim.
„Cred că nutriţia e foarte importantă! Nu sunt de acord nici cu exagerările din acest punct de vedere – să nu mâncăm nimic, să fim slabe, să ne încadrăm în nişte măsuri prestabilite de alţii ca fiind cele corecte sau cele ce definesc frumuseţea. Eu pot să am o anumită proporţie, şi chiar am o proporţie, care e alta decât a vecinei sau a prietenei mele. Nu înseamnă că ea e mai frumoasă decât mine sau eu sunt mai frumoasă decât ea, înseamnă că fiecare om e lăsat pe pământ cu o anumită unicitate, cu nişte date de la Dumnezeu şi trebuie să păstreze armonia dintre aceste dimensiuni pe care le-a primit la naştere şi pe care a ştiut să le cultive de-a lungul timpului. Despre proporţii şi despre armonie este vorba!“, a subliniat ea.
Evenimentul „Spring Beauty Gala“ a cuprins şi o prezentare de modă realizată de Glory Box Constanţa. Modelele au purtat peruci realizate de Jiva Hair Boutique. De asemenea, dr. Ema Spiridon a realizat o demonstraţie live a unei tehnici de înfrumuseţare, iar Tatiana Loredana Baiu, managerul salonului, a vorbit despre noutăţile acestei primăveri la Evelis Beauty Center.
Într-un online plin de „influenceri“ care promovează orice şi oricum, Eli Neicuţ vrea cu tot dinadinsul să scoată-n faţă fapte bune, voluntari inimoşi, proiecte frumoase şi spune cu mâna pe inimă că asta-i o bună parte din ceea ce-i aduce fericirea. Drumul pare anevoios, într-un mediu frivol şi imprevizibil, mai ales atunci când ceea ce spui are obiective idealiste. Dar ea continuă, cu aceeaşi determinare!
Are 25 de ani, entuziasm cu carul şi un vlog despre voluntariat. Primul (şi singurul) canal de acest gen din România, numit sugestiv „Eli Vorbeşte“. Da, vorbeşte cu folos despre idei şi acţiuni care fac bine societăţii!
A avut ca parteneri de dialog români care încearcă să schimbe societatea acţionând. Printre ei, Dragoş Bucurenci, Oana Gheorghiu, de la Asociaţia „Dăruieşte viaţa“ (#noifacemunspital), şi Vlad Voiculescu, cofondator al taberelor pentru copiii cu afecţiuni oncologice.
Pe scurt, Eli are multă energie şi o dorinţă necontenită de a transmite că schimbarea în bine începe prin acţiunile fiecăruia dintre noi.
Este programator de profesie şi preferă ca timpul liber să-l dedice altora. Implicându-se propriu-zis sau vorbindu-le semenilor despre cum faptele bune şi multe pot schimba lumea. E mai mult decât a distribui o postare despre un copil bolnav, în speranţa că-n lista de prieteni se află cineva care ar putea dona câţiva bănuţi. E despre a face şi a te lăsa condus de modele!
A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ…
De când are pasiunea asta pentru voluntariat? N-a apărut peste noapte, ci s-a consolidat în timp. Habar n-avea pe atunci că se numeşte „voluntariat“. A început implicându-se în diverse proiecte, în perioada liceului, acasă, la Turnu Măgurele. Nu bănuia pe atunci că poate fi începutul unei poveşti ce-i va marca viaţa.
„La momentul acela era de fapt cam singura şansă sa fac si eu ceva mai «distractiv», într-un oraş mic mic-mic de provincie. Mai cu o revistă ecologică – am învățat să editez, mai cu un filmuleț pentru convingerea oamenilor să voteze la europarlamentare – am vizitat Parlamentul European din Strasbourg, mai cu o tabără antidrog mi-am descoperit vocația“, îşi începe povestea Eli.
În Tabara Împreună, a întâlnit liceeni din toată ţara, veniţi cu proiecte antidrog. A aflat cum gândesc alţi tineri de vârsta ei, ce oportunităţi ai dacă locuieşti într-un oraş mare. Şi, cel mai important, a legat prietenii. „A fost prima dată când am plâns că mă despart de oameni pe care îi cunoscusem cu 5 zile în urmă. Toate acestea pentru că acolo participai împreună la ateliere de muzică, dans, comunicare, teatru, etc, ateliere ţinute de formatori voluntari. Şi mi s-a părut atât de mişto încât urmatorul an, am scris un mail! Şi acum îi mulţumesc Cătălinei Chendea că a avut încredere în mine… Aşa am început să fac ateliere de team building, joculeţe în engleză cu copii de liceu, profesori. Faptul că, fără a avea o experiență prea bogată, cu studii şi patalamale, la final primeam întrebari «daca sunt specializată pe aşa ceva», «de cât timp fac asta», câte pot face şi ei să ajungă formator, mi-a dat primele încurăjari că am apucat-o pe un drum bun“, zâmbeşte Eli.
Ulterior, a înțeles că experienţa asta da bine la CV şi se numeşte „voluntariat“. Pentru facultate, Eli şi-a urmat visul de a merge într-un oraş mare. A ales Capitala şi s-a înscris la Automatică şi Calculatoare. Mărturiseşte că acolo a descoperit că există viaţă şi după orele de studiu intens. „Inclusiv profesorii pe care începusem să îi admir ne încurajau să căutăm factorul diferenţiator. Ne spuneau că DA, suntem norocoși ca suntem într-o industrie care se caută, dar, chiar şi aşa, anual sunt x sute, mii de absolvenţi informaticieni. Toți au fix aceeaşi diplomă în mână. Ce ne face diferiți? Proiectele adiționale. Unii colegi au căutat internship-uri la google, alţii freelancing, eu am descoperit voluntariatul combinat cu soft şi hard skills“, îşi aminteşte ea.
Aşa a ajuns la Microsoft Student Partners, o organizaţie formată din voluntari care țineau laboratoare gratuite studenților, despre tehnologii Microsoft. Acolo a descoperit adevărata pasiune pentru tehnologie. „Nu mai era doar despre «fac codul ăsta să meargă să iau puncte în plus la Programare Orientata Obiect, ci cum să pun în aplicare ceva ce mă pasionează cu adevărat şi totodată să împărtășesc asta cu oameni la fel de pasionati ca mine“, adaugă ea.
Apoi a descoperit ONG – BEST Board of European Students of Technology, care încurajează studenții tehnici să-şi dezvolte şi aptitudini precum lucrul în echipa, vorbitul în public, managementul unei echipe sau al unui proiect. „După 1 an, am ajuns în conducere pe partea de PR si design, alături de alți 4 oameni minunați. Toti au ajuns «bine» azi, cred eu şi datorită experienţei de board. Eu, spre exemplu, mai aveam tupeu azi sa ma filmez cu o cameră pe Auto, și să lovesc cu stângăcie în Lavalieră non stop, să mă bâlbâi şi să o iau de la capăt de 10 ori, dacă nu învățam aici ce e aia «ieșirea din zona de confort?»“, se întreabă Eli.
Încurajez pe toţi cei care încă mai sunt în liceu sau facultate să facă ORICE activitate care nu ţine de educație formală cu dictat, ascultat şi notat în catalog. Și, ca sa o citez pe mama, care-mi spunea mereu să-mi acopăr bine mijlocul când eram o adolescentă rebelă în liceu – «O să-mi mulțumești mai târziu»
NEVOIA DE A FACE BINE
Şi, totuşi, există un om care a inspirat-o şi care i-a confirmat că lumea are nevoie de oameni care să facă fapte bune? „În mare parte, sora mea m-a inspirat. De mică nu înţelegeam de ce lumea o tratează diferit, deşi nu făcuse nimic greşit, nimic din ce învățasem eu că «e rău». Nu era şi nu este vina ei că s-a născut cu mai multă iubire de dat decât ceilalţi 🙂 Aşa îmi place mie să cred, că s-a născut cu mai multă iubire de dăruit decât media humanoidă obişnuită. Dar pentru cine are răbdare să o asculte, să treacă peste vorbirea şi mersul puţin greoaie din cauza emoţiilor şi să-i ofere puţină atenţie primeste înapoi în-catralionit! Şi nu o spun doar că sunt sora ei 🙂 Vă pot face cunoştinţă cu ea, dacă nu mă credeţi.. Oricum, bancul cu «are mama două fete, una frumoasă şi una la Poli», cred că se adevereşte şi în cazul meu“, zâmbeşte Eli.
Spune, cu mâna pe inimă, că întotdeauna alege să vadă partea bună a lucrurilor şi că, în mare parte, proiectul „Eli Vorbeşte“ există datorită surorii preaiubite. Până la 18 ani, cât au locuit împreună, a luat ca atare povestea şi nevoile ei speciale. Apoi, când a ajuns în Bucureşti, a descoperit cazuri mai grave, dar mai fericite datorită mediului mai primitor. „Am văzut cât de mult înseamnă pentru persoanele cu dizabilităţi o vorbă bună și şansa de a-şi dovedi utilitatea în lume. Iar în majoritatea cazurilor, acestea sunt posibile datorită unor oameni implicați voluntar. Poate de-atunci a încolțit ideea să militez pentru aceste drepturi, dar nu eram încă pregătită. Acum, însă, cred că Universul, Doamne-Doamne și în cine mai credem îmi fac semn că e momentul“, este de părere Eli.
ELI VORBEŞTE
La începutul anului 2018, i-a venit ideea să promoveze voluntariatul printr-un canal online. Îşi dorea să facă ceva în afară de muncă, iar vorbele ei să inspire, să facă bine, să schimbe ceva în mentalul oamenilor.
„Aş vrea să ajut, dar nu ştiu cine are nevoie de timpul pe care îl pot dărui, şi nici nu ştiu cum sa găsesc şi un mediu de la care să mă întorc cu energie bună. M-am întrebat: «E un loc unde pot să văd mai multe ONG-uri prezentate, şi în functie de ce resurse şi pasiuni am, să aleg să mă implic? Şi nu am găsit, aşa că m-am decis sa fac eu!“, îşi aminteşte Eli cum a început totul.
Iniţial, a crezut că va fi simplu, că se va aşeza în faţa camerei, va vorbi frumos despre voluntariat, oamenii o vor aplauda şi-i vor împărtăşi cauza. Cu mintea de programator, calculase exact: fapte-> înlanţuire logică->rezultate. Doar că-n viaţă e altfel. A fost nevoie să înveţe să aibă răbdare şi să intre din când în când în pielea celor aflaţi dincolo de ecran. Să se perfecţioneze în montaj video şi social media.
„Îmi pun întrebări – Ce îmi place să fac în timpul liber? Ce nu m-ar plictisi? De ce donez de Crăciun? Ce probleme mă deranjează cel mai mult în România? M-ar inspira să văd nişte oameni împărtăşind prin puterea exemplului? Şi aici am câţiva prieteni obiectivi la care merg când am dubii. Adi, Andreea, Alina, Cătălin, Bianca, Şerban, Alex, Daliana, Mihaela, Anca, Răzvan, Andrei, nici nu ştiti cât de mult mă ajutaţi!“, mărturiseşte Eli.
IMPACTUL
Este absolut convinsă că nu vrea să transmită mesaje lacrimogene, urmate de DONEAZĂ ACUM!!
„Vreau să scot în faţă povestea acestor experienţe. Deşi concepţia generală este că voluntariat = să ajuţi pe altul, felul în care te dezvolta pe tine este subapreciat. Va fi mai greu, cu siguranţă, să ajung la mii de vizualizări, dar cu cât e mai greu de obținut, e şi satisfacția mai mare, nu? Din 5 scroll+uri pe facebook poate mai vrei să vezi şi ceva de bine, să mai vezi o speranță că România mai are o șansă“
Da, Eli Neicuţ speră să schimbe o parte din România prin ceea ce face, să-i facă pe oameni să înţeleagă că trebuie să se lase conduşi de exemple.
E granița asta fină între «a te lăuda» că ai făcut o faptă bună și «a-i inspira» pe cunoscuţii tăi să îţi urmeze exemplul. Mulţi îmi scriu în privat că după un episod au donat sau au schimbat ceva la ei în viaţă. De aici îmi iau energia să evoluez, să ajung la şi mai mulţi oameni. Îi incurajez să le povestească şi altora sau să dea share, nu doar ca să am un reach mai bun în cifrele de pe facebook, ci un reach în viaţa reală, în faptele bune care pot schimba România în bine.
MISIUNEA
Visul ei este ca, în cîţiva ani, pe lista de priorităţi a cât mai multor oameni să se afle şi o cauză pentru care luptă. „Până acolo, hai să începem cu paşi mici! Nu trebuie să dedici 10 ore pe săptămână dacă stilul tău nu îţi permite, dar poţi face activităţi de o zi: donat sânge, alergat la un maraton, plantat un copac, toate vin la pachet şi cu satisfacţii personale. Apoi, să donezi un procent din cât câştigi unei cauze pe care să o urmăreşti. Transferul ţi-ar lua sub 1 minut, iar 2-4 euro pe lună, la un salariu care îţi permite să ai net şi telefon unde să citeşti acest articol, de exemplu, nu ar fi aşa mult, nu?“, spune Eli.
Ştie că asta este misiunea ei. Şi mai ştie că asta o face fericită. „Cred cu tărie că fiecare din noi ar trebui să-şi pună mai des întrebarea «Care e misiunea mea?» şi să construiască imperii în jurul acestei misiuni. Cum să îţi dai seama care e misiunea ta? Răspunsul academic, cu exemple credibile, îl găseşti în cartea – «Omul în căutarea sensului vieţii», de Viktor Frankl. Răspunsul meu non-academic: când, deşi dormi mai puţin ca înainte, ai mai multă energie bună, când te trăzneşte o idee, te bucuri mai mult ca de un Ferrari, iar când te uiţi în spate, pur si simplu te simţi bine-bine în pielea ta, te simţi «de succes»“, concluzionează Eli.
DOZA DE PATRIOTISM
Este hotărâtă să rămână în România. Are acest gând încă dinainte de a începe proiectul „Eli Vorbeşte“. Spune că o face din comoditate şi din frica de înstrăinare faţă de cei dragi si de limbă. Fiindcă „te iubesc-ul“ românesc sună mai bine decât banalul „I love you“.
Iar provocările din ultima vreme i-au dezvoltat sentimentul de apartenenţă la locurile natale.
„De când am început vlogul, am descoperit în mine un patriotism de care nu știam că sunt în stare. Pentru că, pe lângă ăia câteva sute de care ne umplu de rușine, și de dispreț, sunt mii și zeci de mii de oameni care fac bine! Care se implică şi care, deși le-ar fi mai ușor să plece afară, stau aici și luptă. Aruncă gunoiul la coș și își mustră apropiații când nu fac asta. Pun umărul la inițiative civice și votează în cunoștiință de cauză. Și, poate cel mai important, se străduiesc să fie exemple pentru cei din jur. Știu! E nașpa! Știu! Statul ar trebui să construiască spitale, statul ar trebui să educe și copiii de la țară, statul. Dar statul cu mâna în sân nu cred că a ajutat nicicând, nicicum! Sunt multe momente în care mă descurajez, posibil să fiu prea mică. Petrec zeci de ore la fiecare episod și sunt câteva sute de oameni care se uită la episoadele mele și poate doar câteva zeci care chiar acționează… Dar asta ma motivează şi mai mult, cred că România poate fi mai bună datorită fiecăruia dintre noi! Unul la butoane, altul în piață, altul în felul lui“, este de părere Eli.
Mulțumesc tuturor oamenilor care îmi sunteți exemple. Promit să las și eu ceva frumos în urma mea. Cu bâlbă și stângăcie adesea, dar cu toată energia mea de româncă-neînfricată!
„Ajutaţi-mă să ajutăm“ este apelul ei către oamenii care vor să descopere poveştile minunate pe care le promovează. Abonaţi-vă la canalul ei de Youtube şi intraţi în comunitatea oamenilor frumoşi! Iar dacă vreţi şi mai multe motive pentru a fi mai buni, urmăriţi-o şi pe facebook şi instagram!
P.S. Pe 13 aprilie îi puteţi asculta discursul la TEDxUniversitateaPolitehnicaBucureşti, într-o ediţie despre cum să atingi un scop considerat imposibil de majoritate. Pe aceeaşi scenă vor mai urca Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spaţiu, Tony Romani, investitor cu experienţă pe Wall Street, dr. Vasi Rădulescu, fondator al proiectului #leapşadesănătate, bloggerul Alex Doppelgänger, Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociaţiei „Dăruieşte viaţă“, Vlad Voiculescu, cofondator Magic Camp, Irina Novac, elevă şi activistă, precum şi Ela Moraru, country manager la Google România.
Şi tot acolo am descoperit cele mai expresive chipuri. Şi oameni care doar acolo aveau curajul să fie aşa cum simt cu adevărat.
Vedeta a mai subliniat că nu este de acord cu mamele care le oferă în dar fiicelor, la nici 18 ani, o operaţie de mărire a sânilor şi nici cu exagerările de orice fel, în general. „Nu sunt deloc de acord să nu te gândeşti că natura, că Dumnezeu a gândit lucrurile într-o anumită proporţie pentru tine. Trebuie să ţii cont unde îţi sunt rădăcinile şi numai astfel vei evolua, la orice vârstă, frumos şi demn“, a spus ea.
Ea le-a încurajat pe femei să apeleze cu moderaţie la procedurile de înfrumuseţare, pentru a obţine o reîmprospătare a tenului, dar să ţină cont şi de alimentaţie, pentru că frumuseţea este strâns legată şi de cât de bine ne hrănim.
